Românul încearcă să se afirme mereu ca un EU SUNT şi nu ca un EU DEVIN, fixându-şi obiective, trecând prag după prag şi deschizând porţi după porţi. Nu există devenire statică. Grecescul STATOS înseamnă staţionar şi românul încearcă de sute de ani să-l nuanţeze, să se scuze parcă. Static, EU SUNT nu înseamnă nici măcar mişcare foarte, foarte lentă: el înseamnă pur şi simplu OPRIRE, negare a mişcării de orice fel.
Faptul
că România stă pe loc sau cade de peste două decenii, ţine de axioma
potrivit căreia nimic nu se ridică pe o necropolă, pe o mare de nisipuri
mişcătoare. Frâna de mână, care ţine România în loc, o constituie
dezinteresul românilor faţă de adevărul despre evenimentele din
decembrie 1989. Nicolae Bălcescu un român din altă categorie decât Elena
Udrea sau Florin Salam spunea : o naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi şi viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.
Într-un
articol anterior am lansat o ipoteză legată de stabilirea Timişoarei ca
loc de declanşare a evenimentelor din decembrie 1989. Ca lucrurile să
se lege între ele mai e nevoie să răspundem la întrebarea: de ce trebuia Ceauşescu dat jos din funcţie exact pe 22 decembrie?
Să fi trecut răbdarea românilor dincolo de limitele suportabilului,
astfel încât în decembrie 1989 să fie dispuşi să-şi plătească libertatea
cu preţul vieţii? Să fie protestele împotriva Roşiei Montane şi a
gazelor de şist o reeditare a momentului 1989, aşa cum o trâmbiţează o
serie de parlamentari PD-L (proveniţi din fostul FSN) şi consilieri
prezidenţiali ai lui Traian Băsescu ?
Răspunsul meu este unul extrem de simplu şi verificabil: banii au fost cauza.
Banii care erau ai României, nu ai lui Ceauşescu. Adică lăcomia,
dorinţa de îmbogăţire facilă, prin crimă chiar. Presat de rambursarea
împrumuturilor către FMI, Ceauşescu crease un mecanism numit Aport
Valutar Special ( AVS ) încadrat cu ofiţeri ai Securităţii. Structurată
în principal pe 42 de entităţi grupate în câteva Întreprinderi de Comerţ
Exterior ( ICE ), prin intermediul cărora se derulau toate operaţiunile
comerciale aducătoare de valută.
Componenta
nevăzută a mecanismului AVS o constituiau reţelele de sprijin
subordonate celor patru reprezentanţe comerciale (RC) din străinătate,
care aveau rolul de a identifica potenţialii cumpărători ai mărfurilor
româneşti şi de a-i pune în legătură cu reprezentanţii ICE-urilor.
Reţelele de sprijin erau încadrate şi ele cu ofiţeri acoperiţi, mulţi
dintre ei foste glorii sportive (performanţă nefăcându-se decât la
clubul Steaua al Armatei şi la Dinamo al Internelor, din care făcea
parte şi Securitatea), celebrităţi din lumea muzicii, divertismentului, a
ştiinţei sau pur şi simplu oameni de afaceri.
Pregătiţi
în acest scop, emigraţi la ordin şi alimentaţi cu sume consistente de
bani din România pentru a dispune de un standard ridicat de confort şi
li se crea acces la „lumea bună” din Occident. Nu trebuie să subestimaţi
potenţialul Securităţii, cea care prin reţeaua Caraman, formată din
doar 11 spioni români, a reuşit să penetreze structurile de conducere
ale NATO, recrutând generali şi politicieni occidentali de prim rang.
Cele patru plăci turnante ale mecanismului AVS îşi aveau sediile la Anvers (responsabil pentru continentul american şi Africa de sud-vest şi de vest, unde a lucrat o vreme Traian Băsescu), Viena
(responsabil de Europa occidentală, unde şef era Marin Ceauşescu,
fratele preşedintelui, cel care a fost „sinucis” pe 28 decembrie 1989), Roma (responsabil de ţările din nordul şi estul Africii, unde lucra patronul postului B1 Tv ) şi Cipru
(responsabil de Orientul apropiat şi Asia, unde-l găsim pe Felix
Voiculescu, stăpânul Antenelor). Din 1987 până în 1989, peste 50% din
ofiţerii acoperiţi ai Securităţii au fost înlocuiţi de cei ai Direcţiei
Informaţii a Armatei, toţi fiind trecuţi într-un fel sau altul în
subordinea operativă a generalului locotenent Victor Stănculescu.
Şeful
Direcţiei Înzestrare din MApN devenind practic coordonatorul acestui
mecanism, întrucât doar în 1988, România livrase prin contrabandă sau
legal, arme în valoare de două miliarde USD. Dacă momentul 22 decembrie
1989 era ratat, Ceauşescu nu mai putea fi răsturnat de la putere,
întrucât în 1990 acesta prevăzuse intrarea în producţia de serie a
avionului IAR-99 Şoim şi a elicopterului de atac IAR-317 Airfox, pentru
care existau peste 300 de cereri la export din Vietnam, China, Iran,
Libia şi Tunisia. Elicopterul uşor de cercetare şi atac IAR-317 Airfox
era cel mai ieftin din clasa sa, fiind prevăzut cu posturi de pilotaj în
tandem, locul din faţă fiind ocupat de operatorul sistemelor de
armament, iar cel din spate fiind al pilotului. Prototipul a zburat
pentru prima dată pe 22.09.1983, acumulând câteva sute de ore de zbor şi
comportându-se foarte bine în cadrul testelor. Elicopterul dispunea de
patru grinzi pe care se puteau monta sisteme de armament nedirijat
(blocuri PRND, tunuri şi mitraliere containerizate) şi dirijat (rachete
antitanc dirijate prin fir Maliutka). Armamentul artileristic fix de la
bord era compus din două mitraliere calibru 12,7 mm containerizate,
montate în lateralele părţii frontale ale fuselajului anterior.
Sursa: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_17/De-ce-trebuia-rasturnat-de-la-putere-CeauSescu-pe-22-decembrie-1989-Partea-I-4764/
Comentarii