Treceți la conținutul principal

De ce trebuia răsturnat de la putere Ceauşescu pe 22 decembrie 1989? Partea I

Românul încearcă să se afirme mereu ca un EU SUNT şi nu ca un EU DEVIN, fixându-şi obiective, trecând prag după prag şi deschizând porţi după porţi. Nu există devenire statică. Grecescul STATOS înseamnă staţionar şi românul încearcă de sute de ani să-l nuanţeze, să se scuze parcă. Static, EU SUNT nu înseamnă nici măcar mişcare foarte, foarte lentă: el înseamnă pur şi simplu OPRIRE, negare a mişcării de orice fel.


Faptul că România stă pe loc sau cade de peste două decenii, ţine de axioma potrivit căreia nimic nu se ridică pe o necropolă, pe o mare de nisipuri mişcătoare. Frâna de mână, care ţine România în loc, o constituie dezinteresul românilor faţă de adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Nicolae Bălcescu un român din altă categorie decât Elena Udrea sau Florin Salam spunea : o naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi şi viaţa nu merită trăită, dacă e trăită în genunchi în faţa altora.
Într-un articol anterior am lansat o ipoteză legată de stabilirea Timişoarei ca loc de declanşare a evenimentelor din decembrie 1989. Ca lucrurile să se lege între ele mai e nevoie să răspundem la întrebarea: de ce trebuia Ceauşescu dat jos din funcţie exact pe 22 decembrie? Să fi trecut răbdarea românilor dincolo de limitele suportabilului, astfel încât în decembrie 1989 să fie dispuşi să-şi plătească libertatea cu preţul vieţii? Să fie protestele împotriva Roşiei Montane şi a gazelor de şist o reeditare a momentului 1989, aşa cum o trâmbiţează o serie de parlamentari PD-L (proveniţi din fostul FSN) şi consilieri prezidenţiali ai lui Traian Băsescu ?
Răspunsul meu este unul extrem de simplu şi verificabil: banii au fost cauza. Banii care erau ai României, nu ai lui Ceauşescu. Adică lăcomia, dorinţa de îmbogăţire facilă, prin crimă chiar. Presat de rambursarea împrumuturilor către FMI, Ceauşescu crease un mecanism numit Aport Valutar Special ( AVS ) încadrat cu ofiţeri ai Securităţii. Structurată în principal pe 42 de entităţi grupate în câteva Întreprinderi de Comerţ Exterior ( ICE ), prin intermediul cărora se derulau toate operaţiunile comerciale aducătoare de valută.
Componenta nevăzută a mecanismului AVS o constituiau reţelele de sprijin subordonate celor patru reprezentanţe comerciale (RC) din străinătate, care aveau rolul de a identifica potenţialii cumpărători ai mărfurilor româneşti şi de a-i pune în legătură cu reprezentanţii ICE-urilor. Reţelele de sprijin erau încadrate şi ele cu ofiţeri acoperiţi, mulţi dintre ei foste glorii sportive (performanţă nefăcându-se decât la clubul Steaua al Armatei şi la Dinamo al Internelor, din care făcea parte şi Securitatea), celebrităţi din lumea muzicii, divertismentului, a ştiinţei sau pur şi simplu oameni de afaceri.
Pregătiţi în acest scop, emigraţi la ordin şi alimentaţi cu sume consistente de bani din România pentru a dispune de un standard ridicat de confort şi li se crea acces la „lumea bună” din Occident. Nu trebuie să subestimaţi potenţialul Securităţii, cea care prin reţeaua Caraman, formată din doar 11 spioni români, a reuşit să penetreze structurile de conducere ale NATO, recrutând generali şi politicieni occidentali de prim rang.
Cele patru plăci turnante ale mecanismului AVS îşi aveau sediile la Anvers (responsabil pentru continentul american şi Africa de sud-vest şi de vest, unde a lucrat o vreme Traian Băsescu), Viena (responsabil de Europa occidentală, unde şef era Marin Ceauşescu, fratele preşedintelui, cel care a fost „sinucis” pe 28 decembrie 1989), Roma (responsabil de ţările din nordul şi estul Africii, unde lucra patronul postului B1 Tv ) şi Cipru (responsabil de Orientul apropiat şi Asia, unde-l găsim pe Felix Voiculescu, stăpânul Antenelor). Din 1987 până în 1989, peste 50% din ofiţerii acoperiţi ai Securităţii au fost înlocuiţi de cei ai Direcţiei Informaţii a Armatei, toţi fiind trecuţi într-un fel sau altul în subordinea operativă a generalului locotenent Victor Stănculescu.
Şeful Direcţiei Înzestrare din MApN devenind practic coordonatorul acestui mecanism, întrucât doar în 1988, România livrase prin contrabandă sau legal, arme în valoare de două miliarde USD. Dacă momentul 22 decembrie 1989 era ratat, Ceauşescu nu mai putea fi răsturnat de la putere, întrucât în 1990 acesta prevăzuse intrarea în producţia de serie a avionului IAR-99 Şoim şi a elicopterului de atac IAR-317 Airfox, pentru care existau peste 300 de cereri la export din Vietnam, China, Iran, Libia şi Tunisia. Elicopterul uşor de cercetare şi atac IAR-317 Airfox era cel mai ieftin din clasa sa, fiind prevăzut cu posturi de pilotaj în tandem, locul din faţă fiind ocupat de operatorul sistemelor de armament, iar cel din spate fiind al pilotului. Prototipul a zburat pentru prima dată pe 22.09.1983, acumulând câteva sute de ore de zbor şi comportându-se foarte bine în cadrul testelor. Elicopterul dispunea de patru grinzi pe care se puteau monta sisteme de armament nedirijat (blocuri PRND, tunuri şi mitraliere containerizate) şi dirijat (rachete antitanc dirijate prin fir Maliutka). Armamentul artileristic fix de la bord era compus din două mitraliere calibru 12,7 mm containerizate, montate în lateralele părţii frontale ale fuselajului anterior.

Sursa: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_17/De-ce-trebuia-rasturnat-de-la-putere-CeauSescu-pe-22-decembrie-1989-Partea-I-4764/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plamanii Capitalei, mancati de TBC-ul banilor - de Andrei A. Dobrogea (Gardianul)

Bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana, de vina fiind si VIP-urile care defriseaza in voie padurile adiacente. Miercurea trecuta, in Bucuresti era mai cald decåt in Nairobi, capitala Kenyei, sau decåt in Yaounde, capitala Camerunului. Principalul motiv care a dus la incalzirea globala il reprezinta defrisarile de paduri si schimbarea destinatiilor spatiilor verzi. Iar stoparea defrisarilor reprezinta cea mai facila metoda de a reduce procesul de incalzire globala. Bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana, cu praf, cu noxe, singurul antidot fiind oxigenul vegetatieiIn Bucuresti s-au taiat un milion de copaci si inca alte doua milioane in padurile din afara Capitalei. A ramas 25% din suprafata acoperita de arbori in 1989. S-a taiat fara mila, s-au facut case, banci, magazine pe locul unde ar trebui sa fie arbori. Ilegalitatile de acest gen sunt si au fost determinate de activitatea unor functionari corupti din Ministerul Agriculturii care emit aprobari de scoatere...

„Faptul că nişte intelectuali au cheltuit 10.000 de euro mi se pare un fleac” - de Liliana Ruse (Ziua)

Gabriel Liiceanu, unul dintre intelectualii invitaţi de preşedintele Traian Băsescu la vila de protocol din Neptun, este deranjat de discuţiile din jurul acestei întâlniri şi, mai ales, de cele privind banii publici cheltuiţi pentru această deplasare. Liiceanu, împreună cu Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici, Cătălin Avramescu şi Traian Ungureanu au fost, în urmă cu două săptămâni, oaspeţii lui Băsescu, fiind aduşi la Neptun cu aeronava prezidenţială. Costul deplasării a fost de 37.000 RON (în jur de 11.500 de euro). Invitat luni seară la Realitatea TV, Liiceanu a susţinut că gestul lui Băsescu de a-i chema la discuţii pe cei cinci a fost unul normal în relaţia cu „inteligenţele” României: „Înainte de a trăi tragedia comunismului în istoria noastră, faptul că un şef al Ţării Româneşti chema un intelectual în vizită era un lucru de un firesc desăvârşit. (...) Ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu mi se pare că este primul gest firesc pe care-l face un şef de stat ca omagiere a i...

Armata invizibila a mercenarilor din presa (Opinii)

Cand politicienilor de carton nu le ies pasientele, vina cade pe presa si pe jurnalisti priviti otova ca o categorie sociala lipsita de personalitate si independenta. Insa cea mai grava acuzatie ramane aceea de mercenariat. Cine erau (sunt) mercenarii? Cunoscuti inca din antichitate, ei constituiau alternativa la oastea de tara, formata din stapani de pamanturi si servitorii lor, neexperimentati, nestiutori intr-ale luptei. Stransa in graba, adunatura lor cadea repede prada luptatorilor profesionisti, aflati in solda celor puternici. In epoca moderna, mercenarii sunt organizati in legiuni, angajate temporar pentru rezolvarea unor conflicte de putere. In tarile lumii a treia, se intelege. Portret de mercenar Mercenarii din presa sunt acuzati ca s-au vandut pentru bani, ca lupta pentru cauze straine majoritatii cetatenilor, ca manipuleaza, ca si-au ales alt stapan decat adevarul curat si sfanta dreptate, ca se prostitueaza in schimbul unor avantaje materiale, sinecure.....