Sfârşitul: "Lingea un câine sânge şi creier"
Scriitorul şi eseistul Dumitru Popescu a fost în apropierea lui Ceauşescu din 1956 până în 1989. Deţinător al unor înalte funcţii de coordonare a propagandei, învăţământului şi culturii, mărturisirile sale despre influenţele şi schimbările ce s-au produs în politica lui Ceauşescu răstoarnă multe din speculaţiile istoricilor şi jurnaliştilor.
† Jurnalul Naţional: Ce impact a avut "revoluţia culturală" din China asupra lui Ceauşescu?Dumitru Popescu: Este greşită ideea că aceasta i-ar fi răsturnat sistemul de gândire politic. După evenimentele din Cehoslovacia, noi am trecut printr-un mare stres de securitate naţională, nu ştiu dacă perceput de toţi cetăţenii. La vârful partidului, mai exact la Nicolae Ceauşescu, a început un recul doctrinar şi implicit praxiologic. Pe baza noilor parametri, Nicolae Ceauşescu a reflectat asupra celor întâmplate şi a ajuns la concluzia că în calea pe care a apucat există riscuri majore.
Strategii de partid
† Pentru acea frondă?Da, pentru poziţia liberală, de sprijinire a reformismului cehoslovac, de condamnare a URSS şi a Tratatului de la Varşovia, de îndepărtare clară de modelul sovietic în practica socială, de renunţare la o serie de dogme leninist-staliniste. Făcând un examen mai atent al conceptului reformist praghez, a ajuns la concluzia că Dubcek şi ai săi au exagerat.
† La capitolul libertăţi democratice?Nu, mai ales la capitolul economic. Ideea cehoslovacilor fusese debarasarea de sistemul socialist clasic al planificării centralizate. Un timp şi Nicolae Ceauşescu cochetase cu ideea diminuării rigidităţii planificării. După crahul ceh s-a răzgândit, îngrijorat că, dacă pierde această pârghie, scapă din mână atuul dirijării dezvoltării economice. Cât priveşte ideile cehoslovace despre democraţie, acestea i s-au învederat ca principal mobil al urii doctrinare sovietice şi, totodată, ca prea laxe pentru mobilizarea centralizată a forţelor naţionale în construcţia socială.
† Vorbea despre aceste lucruri?Începuse să vorbească. În şedinţe, în documente a început să atragă atenţia asupra riscurilor.
† În şedinţele acelea puteaţi iniţia o temă de conversaţie cum facem acum?Reculul nu s-a produs explicit şi categoric şi cu atât mai puţin deschizând o dezbatere în contradictoriu. Mai degrabă, după metoda, cum se spunea odată, a tăierii salamului în felii subţiri, respectiv a acumulării lente de argumente şi a instalării treptate a formulărilor convenabile. În realitate, recondiţionarea unora mai vechi.
Obsesia "conştiinţei"
† În final ajunge la concluzia că resursa inepuizabilă a economiei este conştiinţa socialistă.În acest sens îi serveşte China. Căuta argumente.
† Dar ideea aceasta de "perpetuum mobile" a conştiinţei socialiste îi aparţine?Nu. Aceasta reprezenta înlocuirea nedeclarată – pe vremea lui Stalin – a unei idei de bază a doctrinei comuniste.
† O preluase de pe la alţii ce vorbeau prin congrese? Nu-mi vine să cred că-l citise pe Lenin.Oricine putea citi opera lui Lenin. Se tipărea la noi în milioane de exemplare. De altfel, doctrina comunistă nu e o construcţie ideatică superabstractizată, inaccesibilă. Liniile ei directoare sunt simple.
† Ştiu, ştiu, eu o cunosc!
Or, dacă ţi-ai însuşit liniile directoare, poţi să te declari specialist. Unul dogmatic, fireşte. Au existat chiar şi "specialişti" urechişti.
"Revoluţia culturală"
† Toată lumea era specialist la socialism ştiinţific – promovase examenul la cursul respectiv introdus la orice facultate. Mao nu fusese o sursă de inspiraţie pentru Ceauşescu?
Lucrurile stau puţin altfel. Se spune la noi că Ceauşescu a declanşat în 1971 o minirevoluţie culturală. E o copilărie. Faimoasa acţiune a lui Mao nu a fost revoluţie în cultură. A fost o reacţiune (botezată revoluţie ca să deruteze) cu specific eminamente politic. Teatrele şi baletele lui Cian Cin aveau un rol secundar. În esenţă se ciocneau două curente comuniste diametral opuse. Mao, intelectual marxist idealist, om al revoluţiilor, marşurilor lungi, ideilor comuniste pure, în postură de constructor pragmatic al unei Chine prospere, era total depăşit. Ca să se aşeze, societatea avea nevoie de conducători realişti, cu picioarele pe pământ, pe care şi-i şi găsise, în persoana unor Deng Siao Pin, Liu Sao ţi, Lin Biao şi a altora ce iniţiaseră rafistolarea doctrinei. La congresul al optulea al PCC, în 1958, Den Siao Pin, secretar general al partidului pe atunci, lansase deja faimoasa teză a înfloririi tuturor florilor şi confruntării tuturor şcolilor. Metafora nu avea în vedere cultura, nu constituia o indicaţie pentru Uniunea Scriitorilor, ea conţinea sugestii pentru drumul nou al comunismului chinez.
† Iar ceilalţi au luat în serios "schimbarea"...
Mao a înţeles şi a reacţionat. A cerut tineretului să bombardeze cartierul general al capitalismului din partid (reforma preconizată i se părea a fi "restaurare de clasă"), l-a trimis pe Den Siao Pin să se reeduce într-o crescătorie de porci, l-a înlăturat pe Liu Sao Tzi din fruntea statului, iar pe Lin Biao, ministrul apărării, l-a bombardat în văzduh. Aşa-zisa revoluţie culturală n-a fost decât apărarea îndârjită a tradiţiei comuniste dogmatice, impregnate de fanatismul cel mai pur şi rudimentar.
† Cu ce impresii a venit totuşi Ceauşescu din China?
El a venit din China cu ideea că politica, precum şi artele trebuie să ajute mai mult construcţia comunistă. Nu era ceva nou. Şi până atunci se spusese (de la Stalin citire) că suprastructura trebuie să stimuleze dezvoltarea bazei materiale. Prin urmare, Nicolae Ceauşescu solicita politicii şi culturii să influenţeze mai abitir conştiinţa socialistă, în scopul accelerării construcţiei.
Arta ca "mişcare de masă"
† Tot ideea lui fusese şi "Cântarea României"?
Fireşte. Se organizau şi până atunci manifestări culturale de masă. Şi-a zis: "Să le unim, să le coordonăm mai bine, într-un ansamblu."
† El proiectase şi supraevaluarea amatorilor?
Aceasta vine în primul rând din repulsia organică a semidocţilor faţă de elita artistică. Şi din constatarea că respectiva se înregimentează mai greu (cultura de masă pune serios umărul la ţelurile sociale şi nici nu costă atât de mult). În plus, lui Nicolae Ceauşescu i se părea că emulaţia culturală în reţeaua de masă asigură reînvierea geniului artistic al românilor, naşterea unui nou folclor, de tip comunist.
† "Să ne adăpăm de la izvorul viu al poporului" – zicea el.
Ideea conştiinţei, ca principal motor al dezvoltării sociale, contravine însă filosofiei marxiste, ce spunea că primordială este viaţa materială, iar conştiinţa factorul derivat al acesteia. Conflictul a plecat de la realitatea că societatea era prea săracă, dispunea de mijloace insuficiente pentru a stimula material participarea competitivă la viaţa socială. Conştiinţa nu costă bani, nu afectează bugetul – ca atare dorea să fie mobilizată mai mult pentru a lua locul adevăratului factor determinant.
† O viziune ce se apropie de... budism.
Contradicţia au descoperit-o chiar "budiştii". Era de altfel uşor, dar ei au examinat-o fără toleranţă partizană (cum ni se întâmplă nouă), punând-o pe tapet cu stringenţă, ca ecuaţie vitală a viitorului Chinei paupere. Marile reforme patronate de Deng Siao Pin tocmai aceasta au exprimat. El a recunoscut deschis că principiul sovietic al dinamismului determinant atribuit conştiinţei este eronat şi s-a întors la teza marxistă a primordialităţii condiţiei vieţii materiale.
† Ori Ceauşescu...
Nu o accepta, fiindcă nu îndrăznea să recurgă la principiul burghez al repartiţiei.
† Iată iarăşi ceva interesant – din 1944 trăia alimentat şi administrat de gospodăria de partid. În ce relaţii era cu banii?
Personal nu manipula bani. Trăia în faza superioară a comunismului, când urma să se desfiinţeze banii.
† Din ’56 şi până în ’89 n-aţi avut o conversaţie deschisă cu el?
Aveam, dar fără continuitate. Fără desfăşurare şi fără amplitudine. O oprea la limita autoimpusă.
† Întotdeauna v-aţi adresat lui cu dvs., nu?
Desigur!
Impresii despre "perestroika"
† Mănescu îmi povestea că a remarcat cum Ceauşescu ridicase mâna lui Gorbaciov strigând "trăiască prietenia româno-sovietică" şi că era evident că Gorbaciov nu-l place...
După ’86, când a fost Gorbaciov aici, mi-am dat seama că sovieticii vor stabili succesorul. Apoi au început rocadele la vârf în ţările socialiste europene, în Bulgaria, băiatul pe care îl pregătise Jivkov, ca tată adoptiv, Mladenov, fost ministru de Externe, a devenit peste noapte numărul 1. (Cum se vede, Gorbaciov avea încredere în "copiii de suflet" denaturaţi). Ştiam că valul va ajunge şi la noi. Nu-mi băteam capul. Credeam însă că va fi un proces lent.
† Dvs. când aţi realizat că acest sistem comunist nu este viabil pe lungă durată?
În accepţiunea ideii de "comunism real", nu i-am văzut o finalitate apropiată. Din punct de vedere al caracterului său concret, "comunismul real" era girat de URSS. Atât timp cât URSS rămânea în picioare, nu vedeam posibilă pulverizarea lui. Nimănui nu i-a trecut prin cap că prăbuşirea va începe în URSS – sub forma perestroikăi şi apoi, pur şi simplu, a întoarcerii bruşte la capitalism. Aparent, sovieticii rămâneau aceiaşi dogmatici. Sub Gorbaciov am fost în URSS de două ori. Am stat de vorbă cu şefii instituţiilor ideologice centrale. Nu preconizau să schimbe nimic în doctrină. Se proclama doar o revenire la Lenin. Ca şi la ascensiunea lui Stalin şi apoi a lui Hruşciov. Se schimba doar generaţia de la putere. Gorbaciov aducea peste tot oameni ai lui. Cei vechi, încă rămaşi pe posturi, se simţeau vizaţi, aşteptau să fie înlocuiţi din clipă în clipă. Se aduceau – ca la noi, după aceea – oameni din eşaloanele inferioare. În sistemul comunist, chestiunea eşaloanelor are importanţa ei, fiindcă se face o triere atentă a cadrelor. Anumiţi oameni nu pot trece prin sitele cele mai dese. Unii sunt făcuţi să rămână în eşaloanele inferioare toată viaţa. N-au resurse pentru a urca.
† Nu vă temeaţi de viitorul propriu?
Dimpotrivă, mă avantaja ideea schimbării echipei conducătoare în frunte cu Ceauşescu, incluzându-ne pe toţi. Mă săturasem, nu mai vedeam nici o perspectivă. Îmi făcusem datoria, epoca mea trecuse, altă generaţie trebuia să se ocupe de rest. Mi se părea firesc. Dar speram să fie un proces raţional, desfăşurat în câteva etape.
† Pe cine "să pui" nu interesa?
Se găsea.
† Nici în şedinţa CPEx despre demonstranţii de la Timişoara nu vă mai păsa?
Aceea a fost grotescă. Ilustrând degenerescenţa intelectuală a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a comportat lamentabil. În loc să determine examinarea conjuncturii internaţionale, a schimbărilor de la vecini, a raporturilor noastre cu URSS, s-a apucat să facă instrucţie cu cei trei miniştri ai departamentelor militare.
† Se mai putea imagina, oare, în afara puterii?
S-a imaginat până la urmă, în cursul săptămânii aceleia s-a putut imagina. Nu ştiu dacă aţi observat, dar a făcut un adevărat slalom în căutarea soluţiilor tensiunii. La început a cerut fermitate, după aceea negocieri cu "oamenii rătăciţi"; iar, în final, concilierea tuturor părţilor. Gesturi minore. Nu ştia cât o să mai dureze.
Procesul
† Dvs. aţi vizionat faimosul proces în chiar ziua de 25 decembrie?
Da.
† Aţi prevăzut ceva din cele ce se petreceau?
Nu m-am aşteptat la o asemenea cădere drastică. A fost provocată de şocul pe care l-a trăit.
† Dar că el cânta Internaţionala în drumul spre moarte, nu v-a surprins?
Era în stilul lui. Chiar cu un an, doi înainte, aşa m-aş fi gândit că ar proceda.
† Dar pe "ea"... mergând spre locul de execuţie?
Nu ştiu. Nu am văzut nici un fragment din scena asasinării sau a cântecului. Decât cadavrele întinse pe jos, din care un câine lingea sânge şi creier. Ce impresie mi-a făcut? La început m-a iritat faptul că Nicolae Ceauşescu refuză să vorbească.L-am blamat în sinea mea. Şi acum cred că a greşit. Trebuia să explice ce a făcut în ultimii ani, să-şi dezvăluie considerentele, judecăţile. În afară însă de faptul că n-a vorbit, a distonat favorabil cu cei de la "curtea juridică". Prin demnitate. În comparaţie cu aceia, s-a comportat reţinut şi raţional. Deşi lui îi erau proprii ieşirile.
† Isterice?
Oarecum. În proces o tempera şi pe soţia sa. Când ea ridica vocea, îşi aşeza palma, cu tandreţe înţelegătoare, peste mâna ei şi o potolea. A înţeles ce se petrecea acolo, cine sunt indivizii aceia, ce calitate au, prevăzând deznodământul imediat. I s-a părut stupid să le dea replică. Prin aceasta s-a dovedit superior liotei justiţiarilor.
† Credeţi că avea conturi secrete?
Nu cred. Nu au fost conturile lui, ci ale întreprinderilor de comerţ exterior puse sub egida securităţii. Nu intrau în bugetul de stat, erau contabilizate separat.
† El ştia numărul şi valoarea lor?
Sigur că da. Ştiau el, guvernul, ministerul de finanţe. Erau controlate. Acesta a fost un cap de acuzare în proces. Nici până acum nu s-a revocat actul de învinuire.
† Un "ţap ispăşitor" perfect.
Nu s-au revocat nici acuzaţiile despre 60.000 de morţi la Timişoara şi despre distrugerea economiei naţionale. Genocidul, de asemenea, a rămas juridic pe tapet, deşi a fost ulterior dezavuat de întreaga magistratură română.
† Un proces pe care nu vrea nimeni să-l rejudece, un proces pus în socoteala... istoriei!
Scriitorul şi eseistul Dumitru Popescu a fost în apropierea lui Ceauşescu din 1956 până în 1989. Deţinător al unor înalte funcţii de coordonare a propagandei, învăţământului şi culturii, mărturisirile sale despre influenţele şi schimbările ce s-au produs în politica lui Ceauşescu răstoarnă multe din speculaţiile istoricilor şi jurnaliştilor.
† Jurnalul Naţional: Ce impact a avut "revoluţia culturală" din China asupra lui Ceauşescu?Dumitru Popescu: Este greşită ideea că aceasta i-ar fi răsturnat sistemul de gândire politic. După evenimentele din Cehoslovacia, noi am trecut printr-un mare stres de securitate naţională, nu ştiu dacă perceput de toţi cetăţenii. La vârful partidului, mai exact la Nicolae Ceauşescu, a început un recul doctrinar şi implicit praxiologic. Pe baza noilor parametri, Nicolae Ceauşescu a reflectat asupra celor întâmplate şi a ajuns la concluzia că în calea pe care a apucat există riscuri majore.
Strategii de partid
† Pentru acea frondă?Da, pentru poziţia liberală, de sprijinire a reformismului cehoslovac, de condamnare a URSS şi a Tratatului de la Varşovia, de îndepărtare clară de modelul sovietic în practica socială, de renunţare la o serie de dogme leninist-staliniste. Făcând un examen mai atent al conceptului reformist praghez, a ajuns la concluzia că Dubcek şi ai săi au exagerat.
† La capitolul libertăţi democratice?Nu, mai ales la capitolul economic. Ideea cehoslovacilor fusese debarasarea de sistemul socialist clasic al planificării centralizate. Un timp şi Nicolae Ceauşescu cochetase cu ideea diminuării rigidităţii planificării. După crahul ceh s-a răzgândit, îngrijorat că, dacă pierde această pârghie, scapă din mână atuul dirijării dezvoltării economice. Cât priveşte ideile cehoslovace despre democraţie, acestea i s-au învederat ca principal mobil al urii doctrinare sovietice şi, totodată, ca prea laxe pentru mobilizarea centralizată a forţelor naţionale în construcţia socială.
† Vorbea despre aceste lucruri?Începuse să vorbească. În şedinţe, în documente a început să atragă atenţia asupra riscurilor.
† În şedinţele acelea puteaţi iniţia o temă de conversaţie cum facem acum?Reculul nu s-a produs explicit şi categoric şi cu atât mai puţin deschizând o dezbatere în contradictoriu. Mai degrabă, după metoda, cum se spunea odată, a tăierii salamului în felii subţiri, respectiv a acumulării lente de argumente şi a instalării treptate a formulărilor convenabile. În realitate, recondiţionarea unora mai vechi.
Obsesia "conştiinţei"
† În final ajunge la concluzia că resursa inepuizabilă a economiei este conştiinţa socialistă.În acest sens îi serveşte China. Căuta argumente.
† Dar ideea aceasta de "perpetuum mobile" a conştiinţei socialiste îi aparţine?Nu. Aceasta reprezenta înlocuirea nedeclarată – pe vremea lui Stalin – a unei idei de bază a doctrinei comuniste.
† O preluase de pe la alţii ce vorbeau prin congrese? Nu-mi vine să cred că-l citise pe Lenin.Oricine putea citi opera lui Lenin. Se tipărea la noi în milioane de exemplare. De altfel, doctrina comunistă nu e o construcţie ideatică superabstractizată, inaccesibilă. Liniile ei directoare sunt simple.
† Ştiu, ştiu, eu o cunosc!
Or, dacă ţi-ai însuşit liniile directoare, poţi să te declari specialist. Unul dogmatic, fireşte. Au existat chiar şi "specialişti" urechişti.
"Revoluţia culturală"
† Toată lumea era specialist la socialism ştiinţific – promovase examenul la cursul respectiv introdus la orice facultate. Mao nu fusese o sursă de inspiraţie pentru Ceauşescu?
Lucrurile stau puţin altfel. Se spune la noi că Ceauşescu a declanşat în 1971 o minirevoluţie culturală. E o copilărie. Faimoasa acţiune a lui Mao nu a fost revoluţie în cultură. A fost o reacţiune (botezată revoluţie ca să deruteze) cu specific eminamente politic. Teatrele şi baletele lui Cian Cin aveau un rol secundar. În esenţă se ciocneau două curente comuniste diametral opuse. Mao, intelectual marxist idealist, om al revoluţiilor, marşurilor lungi, ideilor comuniste pure, în postură de constructor pragmatic al unei Chine prospere, era total depăşit. Ca să se aşeze, societatea avea nevoie de conducători realişti, cu picioarele pe pământ, pe care şi-i şi găsise, în persoana unor Deng Siao Pin, Liu Sao ţi, Lin Biao şi a altora ce iniţiaseră rafistolarea doctrinei. La congresul al optulea al PCC, în 1958, Den Siao Pin, secretar general al partidului pe atunci, lansase deja faimoasa teză a înfloririi tuturor florilor şi confruntării tuturor şcolilor. Metafora nu avea în vedere cultura, nu constituia o indicaţie pentru Uniunea Scriitorilor, ea conţinea sugestii pentru drumul nou al comunismului chinez.
† Iar ceilalţi au luat în serios "schimbarea"...
Mao a înţeles şi a reacţionat. A cerut tineretului să bombardeze cartierul general al capitalismului din partid (reforma preconizată i se părea a fi "restaurare de clasă"), l-a trimis pe Den Siao Pin să se reeduce într-o crescătorie de porci, l-a înlăturat pe Liu Sao Tzi din fruntea statului, iar pe Lin Biao, ministrul apărării, l-a bombardat în văzduh. Aşa-zisa revoluţie culturală n-a fost decât apărarea îndârjită a tradiţiei comuniste dogmatice, impregnate de fanatismul cel mai pur şi rudimentar.
† Cu ce impresii a venit totuşi Ceauşescu din China?
El a venit din China cu ideea că politica, precum şi artele trebuie să ajute mai mult construcţia comunistă. Nu era ceva nou. Şi până atunci se spusese (de la Stalin citire) că suprastructura trebuie să stimuleze dezvoltarea bazei materiale. Prin urmare, Nicolae Ceauşescu solicita politicii şi culturii să influenţeze mai abitir conştiinţa socialistă, în scopul accelerării construcţiei.
Arta ca "mişcare de masă"
† Tot ideea lui fusese şi "Cântarea României"?
Fireşte. Se organizau şi până atunci manifestări culturale de masă. Şi-a zis: "Să le unim, să le coordonăm mai bine, într-un ansamblu."
† El proiectase şi supraevaluarea amatorilor?
Aceasta vine în primul rând din repulsia organică a semidocţilor faţă de elita artistică. Şi din constatarea că respectiva se înregimentează mai greu (cultura de masă pune serios umărul la ţelurile sociale şi nici nu costă atât de mult). În plus, lui Nicolae Ceauşescu i se părea că emulaţia culturală în reţeaua de masă asigură reînvierea geniului artistic al românilor, naşterea unui nou folclor, de tip comunist.
† "Să ne adăpăm de la izvorul viu al poporului" – zicea el.
Ideea conştiinţei, ca principal motor al dezvoltării sociale, contravine însă filosofiei marxiste, ce spunea că primordială este viaţa materială, iar conştiinţa factorul derivat al acesteia. Conflictul a plecat de la realitatea că societatea era prea săracă, dispunea de mijloace insuficiente pentru a stimula material participarea competitivă la viaţa socială. Conştiinţa nu costă bani, nu afectează bugetul – ca atare dorea să fie mobilizată mai mult pentru a lua locul adevăratului factor determinant.
† O viziune ce se apropie de... budism.
Contradicţia au descoperit-o chiar "budiştii". Era de altfel uşor, dar ei au examinat-o fără toleranţă partizană (cum ni se întâmplă nouă), punând-o pe tapet cu stringenţă, ca ecuaţie vitală a viitorului Chinei paupere. Marile reforme patronate de Deng Siao Pin tocmai aceasta au exprimat. El a recunoscut deschis că principiul sovietic al dinamismului determinant atribuit conştiinţei este eronat şi s-a întors la teza marxistă a primordialităţii condiţiei vieţii materiale.
† Ori Ceauşescu...
Nu o accepta, fiindcă nu îndrăznea să recurgă la principiul burghez al repartiţiei.
† Iată iarăşi ceva interesant – din 1944 trăia alimentat şi administrat de gospodăria de partid. În ce relaţii era cu banii?
Personal nu manipula bani. Trăia în faza superioară a comunismului, când urma să se desfiinţeze banii.
† Din ’56 şi până în ’89 n-aţi avut o conversaţie deschisă cu el?
Aveam, dar fără continuitate. Fără desfăşurare şi fără amplitudine. O oprea la limita autoimpusă.
† Întotdeauna v-aţi adresat lui cu dvs., nu?
Desigur!
Impresii despre "perestroika"
† Mănescu îmi povestea că a remarcat cum Ceauşescu ridicase mâna lui Gorbaciov strigând "trăiască prietenia româno-sovietică" şi că era evident că Gorbaciov nu-l place...
După ’86, când a fost Gorbaciov aici, mi-am dat seama că sovieticii vor stabili succesorul. Apoi au început rocadele la vârf în ţările socialiste europene, în Bulgaria, băiatul pe care îl pregătise Jivkov, ca tată adoptiv, Mladenov, fost ministru de Externe, a devenit peste noapte numărul 1. (Cum se vede, Gorbaciov avea încredere în "copiii de suflet" denaturaţi). Ştiam că valul va ajunge şi la noi. Nu-mi băteam capul. Credeam însă că va fi un proces lent.
† Dvs. când aţi realizat că acest sistem comunist nu este viabil pe lungă durată?
În accepţiunea ideii de "comunism real", nu i-am văzut o finalitate apropiată. Din punct de vedere al caracterului său concret, "comunismul real" era girat de URSS. Atât timp cât URSS rămânea în picioare, nu vedeam posibilă pulverizarea lui. Nimănui nu i-a trecut prin cap că prăbuşirea va începe în URSS – sub forma perestroikăi şi apoi, pur şi simplu, a întoarcerii bruşte la capitalism. Aparent, sovieticii rămâneau aceiaşi dogmatici. Sub Gorbaciov am fost în URSS de două ori. Am stat de vorbă cu şefii instituţiilor ideologice centrale. Nu preconizau să schimbe nimic în doctrină. Se proclama doar o revenire la Lenin. Ca şi la ascensiunea lui Stalin şi apoi a lui Hruşciov. Se schimba doar generaţia de la putere. Gorbaciov aducea peste tot oameni ai lui. Cei vechi, încă rămaşi pe posturi, se simţeau vizaţi, aşteptau să fie înlocuiţi din clipă în clipă. Se aduceau – ca la noi, după aceea – oameni din eşaloanele inferioare. În sistemul comunist, chestiunea eşaloanelor are importanţa ei, fiindcă se face o triere atentă a cadrelor. Anumiţi oameni nu pot trece prin sitele cele mai dese. Unii sunt făcuţi să rămână în eşaloanele inferioare toată viaţa. N-au resurse pentru a urca.
† Nu vă temeaţi de viitorul propriu?
Dimpotrivă, mă avantaja ideea schimbării echipei conducătoare în frunte cu Ceauşescu, incluzându-ne pe toţi. Mă săturasem, nu mai vedeam nici o perspectivă. Îmi făcusem datoria, epoca mea trecuse, altă generaţie trebuia să se ocupe de rest. Mi se părea firesc. Dar speram să fie un proces raţional, desfăşurat în câteva etape.
† Pe cine "să pui" nu interesa?
Se găsea.
† Nici în şedinţa CPEx despre demonstranţii de la Timişoara nu vă mai păsa?
Aceea a fost grotescă. Ilustrând degenerescenţa intelectuală a lui Nicolae Ceauşescu, care s-a comportat lamentabil. În loc să determine examinarea conjuncturii internaţionale, a schimbărilor de la vecini, a raporturilor noastre cu URSS, s-a apucat să facă instrucţie cu cei trei miniştri ai departamentelor militare.
† Se mai putea imagina, oare, în afara puterii?
S-a imaginat până la urmă, în cursul săptămânii aceleia s-a putut imagina. Nu ştiu dacă aţi observat, dar a făcut un adevărat slalom în căutarea soluţiilor tensiunii. La început a cerut fermitate, după aceea negocieri cu "oamenii rătăciţi"; iar, în final, concilierea tuturor părţilor. Gesturi minore. Nu ştia cât o să mai dureze.
Procesul
† Dvs. aţi vizionat faimosul proces în chiar ziua de 25 decembrie?
Da.
† Aţi prevăzut ceva din cele ce se petreceau?
Nu m-am aşteptat la o asemenea cădere drastică. A fost provocată de şocul pe care l-a trăit.
† Dar că el cânta Internaţionala în drumul spre moarte, nu v-a surprins?
Era în stilul lui. Chiar cu un an, doi înainte, aşa m-aş fi gândit că ar proceda.
† Dar pe "ea"... mergând spre locul de execuţie?
Nu ştiu. Nu am văzut nici un fragment din scena asasinării sau a cântecului. Decât cadavrele întinse pe jos, din care un câine lingea sânge şi creier. Ce impresie mi-a făcut? La început m-a iritat faptul că Nicolae Ceauşescu refuză să vorbească.L-am blamat în sinea mea. Şi acum cred că a greşit. Trebuia să explice ce a făcut în ultimii ani, să-şi dezvăluie considerentele, judecăţile. În afară însă de faptul că n-a vorbit, a distonat favorabil cu cei de la "curtea juridică". Prin demnitate. În comparaţie cu aceia, s-a comportat reţinut şi raţional. Deşi lui îi erau proprii ieşirile.
† Isterice?
Oarecum. În proces o tempera şi pe soţia sa. Când ea ridica vocea, îşi aşeza palma, cu tandreţe înţelegătoare, peste mâna ei şi o potolea. A înţeles ce se petrecea acolo, cine sunt indivizii aceia, ce calitate au, prevăzând deznodământul imediat. I s-a părut stupid să le dea replică. Prin aceasta s-a dovedit superior liotei justiţiarilor.
† Credeţi că avea conturi secrete?
Nu cred. Nu au fost conturile lui, ci ale întreprinderilor de comerţ exterior puse sub egida securităţii. Nu intrau în bugetul de stat, erau contabilizate separat.
† El ştia numărul şi valoarea lor?
Sigur că da. Ştiau el, guvernul, ministerul de finanţe. Erau controlate. Acesta a fost un cap de acuzare în proces. Nici până acum nu s-a revocat actul de învinuire.
† Un "ţap ispăşitor" perfect.
Nu s-au revocat nici acuzaţiile despre 60.000 de morţi la Timişoara şi despre distrugerea economiei naţionale. Genocidul, de asemenea, a rămas juridic pe tapet, deşi a fost ulterior dezavuat de întreaga magistratură română.
† Un proces pe care nu vrea nimeni să-l rejudece, un proces pus în socoteala... istoriei!
Comentarii