Clientelism, coruptie, jaf. Studiul IPP privind folosirea
banilor publici ofera o adevarata sectiune prin acest amestc mizerabil care
mulge Romania de mare parte, poate cea mai mare parte a resurselor sale.
IPP a pus lupa pe sistemul electronic de achizitii publice (SEAP), cel menit, pasamite, sa transparentizeze folosirea banului public si sa asigure o libera si onesta concurenta intre furnizori. Studiul, realizat cu sprijinul ambasadei SUA, are concluzii dramatice: in anii 2009 si 2010 au fost cheltuiti pe achizitii prin SEAP cate 10 miliarde de euro.
Partea aceasta, cat de cat transparenta, a cheltuielilor reprezinta insa mai putin de jumatate, adica 40%, din sumele cheltuite in total de diverse institutii ale statului. 60% din bani, adica vreo 15 miliarde anual, scapa chiar si acestei proceduri, pentru ca sumele sunt sunt contracte cu valori sub limita legala impusa de lege pentru licitatie.
Aceste, in total, in cei doi ani analizati, 30 de miliarde de lei au depins exclusiv in pixul directorilor institutiilor de stat si nu exista niciun motiv sa credem ca selectiile facute de ei s-au bazat pe altceva decat clietelism sau coruptie.
Cu alte cuvinte, nu avem niciun motiv sa credem ca firmele au fost alese pe criterii de calitate sau pret si nu in functie de comisionul varsat in buzunarul functionarului cu pricina si al partidului patron. Suma care scapa SEAP este atat de mare pentru ca multe dintre contractele mici incredintate direct au fost rezultate din impartirea strategica a unor contracte consistente care in mod normal ar fi trebuit trecute prin sistemul de achizitii publice.
Dar sa ne intoarcem la contractele trecute prin SEAP. In 2009 si 2010, au existat 50 de fericiti castigatori ai partii leului. Ei au incheiat aproape 20.000 de contracte mari, in valoare totala de peste 6 miliarde de EURO anual. Adica mai bine de jumatate din banii rulati prin SEAP s-au dus catre cateva firme, in primul rand din domeniul constructiilor si al asfaltarilor. Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman sunt nume care va spun ceva? Regasim clientela transpartinica, ce tine de ani de zile primele pagini ale ziarelor.
Daca pe primul loc in clasamentul cheltuielilor realizate prin SEAP se afla firmele de constructii, pe locul al doilea troneaza achizitiile din domeniul sanatatii, adica o imensa gaura neagra. Sa existe vreo legatura intre asta si faptul ca Lucian Duta, seful CNAS, institutie care deruleaza cea mai mare parte a acestor contracte pe bani publici, este practic inamovibil, indiferent de disfunctionalitatile din sistem? Circulatia banului in directia corecta nu are, se pare, sincope.
Dar sa vedem nu numai la cine, ci si pe ce au fost cheltuiti banii publici prin SEAP. Raportul IPP ne arata ca aproape un sfert din ei, adica 4,5 miliarde de euro in doi ani, au fost, practic, pradati. Suma acopera un sfert din bugetul anual de pensii, al carui deficit il plangem in fiecare an.
Pentru exemplificare, studiul prezinta un esantion de preturi de achizitie la o serie de produse si servicii - de exemplu: hartie, pe care Primaria Galati o cumpara la un pret aproape dublu (13 lei/top fara TVA) fata de Ministerul Administratiei si Internelor (7,58 lei/top) sau mobilierul stradal - banci, care sunt de 3 ori mari scumpe la Calarasi (983 lei/buc) fata de Resita (290 lei/buc). Sunt diferente de pret uriase, care nu pot avea nicio explicatie legala si onesta, indiferent cum am lua-o.
Adica, in concluzie, prin sistemul electronic de achizitii publice trec doar 40% la suta din banii cheltuiti de institutiile statului, pentru 60% nu se aplica practic nici aceasta minima garantie de legalitate. Iar din acesti 40%, un sfert sunt jefuiti. O concluzie dezarmanta.
Studiul IPP propune o serie de solutii pentru remedierea acestei situatii. Nici macar nu cred ca are rost sa fie enumerate pentru ca niciun partid, niciodata, nu le va pune in practica. Pentru ca toate partidele, fara exceptie, atunci cand sunt la Putere, folosesc achizitiile publice pentru drenarea salbatica a banului public. Nu cred ca legea achizitiilor publice trebuie schimbata in primul rand, ci legea de finantare a partidelor politice. Acolo e beleaua belelelor, nenorocirea nenorocirilor, acolo e sursa tuturor relelelor.
Dar cat timp partidele vor beneficia in continuare de generozitatea clientilor politici pe care ii vor rasplati in primul rand prin contracte generoase pe bani publici putem sa avem legea legilor achizitiilor publice si cifrele din raportul IPP tot nu se vor schimba.
IPP a pus lupa pe sistemul electronic de achizitii publice (SEAP), cel menit, pasamite, sa transparentizeze folosirea banului public si sa asigure o libera si onesta concurenta intre furnizori. Studiul, realizat cu sprijinul ambasadei SUA, are concluzii dramatice: in anii 2009 si 2010 au fost cheltuiti pe achizitii prin SEAP cate 10 miliarde de euro.
Partea aceasta, cat de cat transparenta, a cheltuielilor reprezinta insa mai putin de jumatate, adica 40%, din sumele cheltuite in total de diverse institutii ale statului. 60% din bani, adica vreo 15 miliarde anual, scapa chiar si acestei proceduri, pentru ca sumele sunt sunt contracte cu valori sub limita legala impusa de lege pentru licitatie.
Aceste, in total, in cei doi ani analizati, 30 de miliarde de lei au depins exclusiv in pixul directorilor institutiilor de stat si nu exista niciun motiv sa credem ca selectiile facute de ei s-au bazat pe altceva decat clietelism sau coruptie.
Cu alte cuvinte, nu avem niciun motiv sa credem ca firmele au fost alese pe criterii de calitate sau pret si nu in functie de comisionul varsat in buzunarul functionarului cu pricina si al partidului patron. Suma care scapa SEAP este atat de mare pentru ca multe dintre contractele mici incredintate direct au fost rezultate din impartirea strategica a unor contracte consistente care in mod normal ar fi trebuit trecute prin sistemul de achizitii publice.
Dar sa ne intoarcem la contractele trecute prin SEAP. In 2009 si 2010, au existat 50 de fericiti castigatori ai partii leului. Ei au incheiat aproape 20.000 de contracte mari, in valoare totala de peste 6 miliarde de EURO anual. Adica mai bine de jumatate din banii rulati prin SEAP s-au dus catre cateva firme, in primul rand din domeniul constructiilor si al asfaltarilor. Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman sunt nume care va spun ceva? Regasim clientela transpartinica, ce tine de ani de zile primele pagini ale ziarelor.
Daca pe primul loc in clasamentul cheltuielilor realizate prin SEAP se afla firmele de constructii, pe locul al doilea troneaza achizitiile din domeniul sanatatii, adica o imensa gaura neagra. Sa existe vreo legatura intre asta si faptul ca Lucian Duta, seful CNAS, institutie care deruleaza cea mai mare parte a acestor contracte pe bani publici, este practic inamovibil, indiferent de disfunctionalitatile din sistem? Circulatia banului in directia corecta nu are, se pare, sincope.
Dar sa vedem nu numai la cine, ci si pe ce au fost cheltuiti banii publici prin SEAP. Raportul IPP ne arata ca aproape un sfert din ei, adica 4,5 miliarde de euro in doi ani, au fost, practic, pradati. Suma acopera un sfert din bugetul anual de pensii, al carui deficit il plangem in fiecare an.
Pentru exemplificare, studiul prezinta un esantion de preturi de achizitie la o serie de produse si servicii - de exemplu: hartie, pe care Primaria Galati o cumpara la un pret aproape dublu (13 lei/top fara TVA) fata de Ministerul Administratiei si Internelor (7,58 lei/top) sau mobilierul stradal - banci, care sunt de 3 ori mari scumpe la Calarasi (983 lei/buc) fata de Resita (290 lei/buc). Sunt diferente de pret uriase, care nu pot avea nicio explicatie legala si onesta, indiferent cum am lua-o.
Adica, in concluzie, prin sistemul electronic de achizitii publice trec doar 40% la suta din banii cheltuiti de institutiile statului, pentru 60% nu se aplica practic nici aceasta minima garantie de legalitate. Iar din acesti 40%, un sfert sunt jefuiti. O concluzie dezarmanta.
Studiul IPP propune o serie de solutii pentru remedierea acestei situatii. Nici macar nu cred ca are rost sa fie enumerate pentru ca niciun partid, niciodata, nu le va pune in practica. Pentru ca toate partidele, fara exceptie, atunci cand sunt la Putere, folosesc achizitiile publice pentru drenarea salbatica a banului public. Nu cred ca legea achizitiilor publice trebuie schimbata in primul rand, ci legea de finantare a partidelor politice. Acolo e beleaua belelelor, nenorocirea nenorocirilor, acolo e sursa tuturor relelelor.
Dar cat timp partidele vor beneficia in continuare de generozitatea clientilor politici pe care ii vor rasplati in primul rand prin contracte generoase pe bani publici putem sa avem legea legilor achizitiilor publice si cifrele din raportul IPP tot nu se vor schimba.
(www.ziare.com)
Comentarii