Zeci de mii de fete din tara
noastra raman insarcinate in fiecare an, iar cele mai multe dintre ele ajung sa
faca intrerupere de sarcina. De ce se intampla acest lucru si ce trebuie sa
faca parintii pentru ca aceste copile sa nu mai ajunga pana aici am incercat sa
aflam stand de vorba cu psihoterapeutul Luiza Udrea, prezentatoarea emisiunii
"Mama din intamplare".
Luiza Udrea transmite prin intermediul Ziare.com un mesaj
parintilor, care ar trebui sa renunte la micile minciuni spuse copiilor in
legatura cu nasterea lor.
Psihoterapeutul ne-a explicat cum trebuie sa vorbim cu
copiii nostru despre sex si cum sa reactionam daca fiica noastra minora ne
anunta ca a ramas insarcinata.
La ce varsta ar trebui sa vorbeasca parintii cu fetele
despre sex?
Despre sexualitate indicat ar fi ca parintii sa vorbeasca
treptat, in acord cu perioadele de dezvoltare si de varsta a copiilor. Inca de
la 2-3 anisori copiii incep sa fie curiosi despre diferentele anatomice dintre
baietei si fetite. Este in regula sa le explicati pe intelesul lor cum este
construit aparatul genital. Puteti chiar sa va folositi de planse cu imagini
ale corpului uman.
Cunoasterea propriului corp de la o varsta frageda il va
ajuta pe copilul dumneavoastra sa isi dea seama daca este atins inadecvat de
catre un adult, iar copilul va avea incredere sa vina sa va povesteasca despre
eventualul contact cu un abuzator.
Discutia despre "de unde vin copiii" este una
foarte importanta, de asemenea. E momentul ca parintii sa renunte la
"povestea berzei" pentru ca micutii sunt foarte isteti si isi vor da
seama repede de minciuna si de inadvertentele clare ale acestui mit.
In plus, as vrea ca parintii sa inteleaga ca, de fiecare
data cand isi mint copiii, chiar crezand ca sunt "minciuni acceptabile si
nevinovate", pierd increderea lor de a le vorbi deschis. De exemplu, este
bine ca mamica sa explice ca un copil se dezvolta in burtica unei femei,
intr-un compartiment special.
Pe masura ce cresc, daca sunt obisnuiti cu acest fel de
dialog deschis cu parintii, vor veni si vor cere informatii in plus,
clarificatoare. Este nevoie ca parintii sa isi faca timp si sa vina in intampinarea
curiozitatilor copiilor.
De la varsta pubertatii, este momentul discutiei despre
inceperea vietii sexuale, sarcina si protectia contra bolilor cu transmitere
sexuala. Fetitele au deja prima menstra in jurul varstei de 10 ani. Desi pare
devreme pentru discutia despre actul sexual, nu este! Ar fi bine, ca dincolo de
aspectele mecanice ale actului sexual si ale riscurilor asociate, parintii sa
vorbeasca si despre pregatirea emotionala, intimitate si relatia de cuplu.
Este contraindicat din punct de vedere psihologic ca
parintii sa prezinte sexualitatea in asociere cu pericolul si riscul doar
pentru a induce o teama cu gandul ca va amana momentul inceperii vietii
sexuale. Cu cat parintii reusesc sa transmita mai bine ideea ca sexul este o
componenta naturala a vietii adulte, fireasca si normala, cu atat copiii vor
avea o atitudine mai relaxata asupra sexualitatii.
Inca un aspect demn de mentionat ar fi acela despre
intrebarile adolescentilor adresate parintilor. Daca acestia isi arata
curiozitatea, recomand ca parintii sa ii intrebe pe tineri mai intai ce stiu ei
despre subiect. Astfel parintele poate corecta anumite informatii asimilate
gresit si poate veni cu noi informatii in completare.
In lipsa mamei, tatal cum ar trebui sa procedeze?
In aceste cazuri, misiunea tatalui este intr-adevar una mai
dificila, dar nu imposibila. Un tata singur se poate documenta si ii poate
explica fiicei prin ce urmeaza sa treaca in etapele de dezvoltare. Insa exista
si varianta ca tatal sa consulte un medic specialist sau o prietena de familie
in care fetita sa aiba incredere care sa o informeze si sa o invete pe fiica sa
despre transformarile care apar la aceasta varsta, adesea aceasta cale fiind
mai confortabila pentru amandoi.
Sunt cazuri in care fetele si-au inceput viata sexuala la
indemnul prietenelor
Ce le-ati spune tinerelor care isi incep viata sexuala mult
prea devreme?
Le inteleg curiozitatile, manifestarea instinctelor. Cu
toate acestea, as vrea sa le avertizez pe tinere ca ar fi minunat sa
constientizeze motivul real pentru care fac pasul de a-si incepe viata sexuala.
Am intalnit prea multe cazuri in care fetele si-au inceput viata sexuala la
indemnul prietenelor, colegelor sau pentru a fi in pas cu moda de la scoala,
pentru a nu se simti inferioare fata de alte fete care bravau cu experientele
lor sexuale.
Sunt cazuri in care fetele fac pasul la presiunea iubitilor,
de teama sa nu ii piarda pe acei baieti sau ca semn de revolta si protest fata
de interdictiile parintilor.
Este pacat ca o experienta placuta, naturala sa se
transforme intr-un act mecanic, intr-o moneda de schimb pentru a tine o
relatie. Daca aveti rabdare si descoperiti sexualitatea ca parte care va
intregeste feminitatea, actul intim va avea o nota pozitiva, de legatura
deopotriva fizica si emotionala cu partenerul.
Daca fiica (minora) si-a inceput viata sexuala, iar mama
descopera singura asta, fara a fi anuntata de fiica sa, cum ar trebui sa
procedeze?
Mama trebuie sa dovedeasca mult calm, tact si rabdare. Ar fi
nimerita initierea unei discutii deschise despre viata sexuala, in care mama sa
ii propuna natural sa vorbeasca. In nici un caz nu este indicat ca mama sa ii
reproseze pe ton acuzator fetei ca i-a ascuns acest lucru.
Prin intrebari calme de genul :"Mi-ai zis ca te
intalnesti cu X. Stiu ca la varsta voastra sunteti curiosi si poate chiar ati
inceput sa experimentati. As vrea sa iti fiu aproape, sa vorbim despre temerile
tale, despre intrebari, sa iti spun poate si eu cate ceva..."
In astfel de cazuri, deblocheaza cu succes tensiunea daca
mama impartaseste din experienta ei cu franchete si umor. Zambetele
detensioneaza atmosfera.
Daca mama a aflat intr-un fel intruziv (a umblat in
lucrurile, agenda, jurnalul fetei), deja intram intr-o alta sfera a discutiei.
Este nociv ca parintele sa incalce intimitatea copiilor si risca sa le piarda
iremediabil increderea.
Daca insa a aflat ca fiica si-a inceput viata sexuala de la
o terta persoana, recomand ca mama sa vorbeasca deschis despre aceasta
descoperire facuta prin intermediari si sa initieze o discutie despre
retinerile fiicei de a vorbi deschis cu ea. Sunt diverse motive pentru care
tanara se poate ascunde, iar deschiderea mamei ar putea sa ii inlature orice
jena sau disconfort care au impiedicat-o sa poarte de la inceput un dialog
sincer.
Nu exista o varsta standard pentru a merge la ginecolog
La ce varsta ar trebui mama sa-si incurajeze fiica sa mearga
la medicul ginecolog?
Nu exista o varsta standard pentru a merge la ginecolog.
Prima vizita se face imediat dupa inceperea vietii sexuale. E bine sa ajunga
insa la consult si fetele care nu au inceput activitatea sexuala, dar care au
dereglari de menstruatie ori probleme de genul durerilor ovariane.
Dupa inceperea vietii sexuale se apeleaza la ginecolog in
cazul oricaror simptome si dereglari ale secretiilor si ciclului menstrual.
Este bine de stiut ca multe dintre afectiuni sunt asimptomatice, iar, netratate
la timp, pot conduce la complicatii ori boli mai grave.
In acest sens este recomandata vizita la ginecolog cel putin
o data pe an.
Cum ar trebui sa reactioneze o mama atunci cand descopera ca
fiica (minora) e insarcinata?
In primul rand, este evident ca mama va trece printr-un soc,
va fi cuprinsa de un val de emotii contradictorii si e nevoie sa isi ia cateva
clipe pentru a se linisti si a procesa adecvat informatia. Pentru orice
parinte, aflarea vestii ca fiica sa este insarcinata, minora fiind, produce un
dezechilibru.
Nu va invinovatiti pentru ca prima reactie este de soc, de
uimire. Important este sa va luati cateva clipe pentru a va recapata calmul.
Mai apoi, cu luciditate, este momentul sa va ocupati de analizarea corecta a
situatiei in care va aflati.
Este necesar sa fiti deschisa si empatica, sa constientizati
ca si fiica dumneavoastra este confuza, iar acum are nevoie doar de intelegere.
In aceste momente, fata este adesea cuprinsa de frica si se bazeaza pe sprijinul
dumneavoastra pentru a depasi aceasta cumpana din viata ei.
Fiti convinse ca debusolarea fetei este o pedeapsa
suficienta in aceste clipe, in consecinta recomand mamelor sa evite sa puna si
mai multa presiune acum tipand, judecand, certand.
Primul pas este acela de a afla in cate saptamani este
sarcina. Indicat ar fi sa mergeti la un control medical pentru a afla mai multe
date despre sarcina, despre eventualitatea unor afectari ale fatului. Din acest
punct se ramifica doua posibilitati: sarcina este inca mica sau a depasit trei
luni.
Daca sarcina este inca mica exista posibilitatea luarii in
calcul a unei intreruperi de sarcina. Consider ca mama impreuna cu fiica ar fi
bine sa poarte o discutie matura, corecta, lucida, realista privind avantajele
si dezavantajele pastrarii sarcinii, posibilitatile cresterii unui copil,
consecintele asupra intregii familii derivate din venirea pe lume a unui copil.
Sunt situatii in care cele doua, mama si fiica, pot
concluziona ca acest copil poate fi pastrat si urmeaza sa se adapteze treptat
pentru a astepta acest copil cum se cuvine.
Daca optiunea este pentru avort, vreau sa punctez ca
intreruperea de sarcina reprezinta un moment critic in viata oricarei femei si
adesea se constituie intr-o trauma. Dincolo de trauma fizica, nu este de
neglijat cea emotionala. De foarte multe ori femeile care trec printr-o
experienta de acest gen isi reprima tristetea ori vinovatia, neaga orice efect
emotional si din pacate simptomele "doliului nefacut" apar mascate in
depresii care aparent nu au nici o cauza.
Subliniez ca mama fetei este un suport moral, emotional
pentru fiica sa care alege pana la urma avortul. Atitudinea "Mergem, facem
asta si nu mai vorbim niciodata" este nesanatoasa psihologic, este
blocanta, dureroasa pentru fata.
In cazul in care sarcina este prea dezvoltata, tanara si
familia ei sunt pusi in fata adevarului implacabil si adecvat - sa accepte
treptat schimbarea. Este normala trecerea prin toate etapele unui soc: negarea
(in care nici nu realizezi ce se intampla, faza "asta nu mi se intampla
mie"), furia ("de ce mie?", "de ce eu?", faza in care
cauti vinovati pentru ceea ce ti se intampla), negocierea (genul de targuire cu
Dumnezeu, implorand, oferind la schimb), depresia (cand durerea este
coplesitoare; cel mai adesea apare frustrarea, neputinta, mila de sine,
deplangand pierderea sperantei, viselor si planurilor de viitor), acceptarea
(exista o diferenta intre resemnare si acceptare.
Este vorba despre acceptarea situatiei cu adevarat, nu doar
de a o suporta mai usor, de a accepta ca lucrurile astea se intampla, ca viata
merge mai departe. De cele mai multe ori aceasta este etapa cea mai dificila,
dar si cea mai inteleapta. Pledez pentru faptul ca abandonul nu este o solutie
intrucat reprezinta o uriasa trauma atat pentru copil, cat si pentru mama care
isi indeparteaza copilul.
Am discutat cu psihoterapeutul si despre tinerele romance
care se trezesc peste noapte ca vor fi mame si intr-un moment de panica pot lua
o alegere gresita care sa le afecteze intreaga viata.
Din experienta dumneavoastra, aceste fete provin din familii
dezorganizate?
Da, provin din familii dezorganizate cel putin emotional.
Poate ca aparent familiile sunt intregi si privind din afara ai putea spune ca
se incadreaza in normalitatea familiala. Insa, emotional, aceste familii sunt
grav afectate, au uitat sa comunice deschis si sanatos, sa isi ofere atentie si
grija. Am intalnit cazuri in care parintii erau atat de preocupati de cariera
sau de castigarea zilei de maine
incat copilul a ajuns sa fie un "accesoriu" prin casa. Trec pe langa
copil, il privesc, dar doar fugitiv, nu exista apropiere reala autentica.
Ma gandeam chiar ca exista in astfel de familii un fel de
"orbire", astfel incat sa fie posibil sa stai intr-o garsoniera, iar
propria fiica sa fie insarcinata, sa poarte sarcina 9 luni, iar parintii sa nu
stie. Am avut un astfel de caz prezentat in sezonul trecut al emisiunii
"Mama din intamplare", in care Gabriela (o tanara insarcinata -
n.red) si-a sunat parintii de la spital sa ii anunte ca naste, iar acestia au
suferit un real soc pentru ca nici macar nu stiau ca este insarcinata. Este vorba
despre o patologie familiala derivata din lipsa de contact afectiv si
comunicational consistent.
Cate minore raman insarcinate anual in Romania?
Conform ultimelor statistici, sunt aproximativ 30.000 de
cazuri de minore insarcinate anual. (Exceptand etnia rroma. Fac aceasta
precizare - departe de mine gandul de discriminare - intrucat, asa cum este
bine cunoscut, ei au alte traditii relationale si cutume privind viata de
cuplu).
Cate fac avort si cate il pastreaza pentru a-l creste?
Din observatia empirica si din dialogul cu medicii cu care
am intrat in contact de-a lungul timpului rata fetelor minore care fac avort
este foarte mare. Daca depisteaza sarcina in primele 3 luni, majoritatea
opteaza pentru avort, mai mult de 80%. Un fapt asupra caruia ar fi bine sa ne
gandim cu totii este acela in care multe dintre tinere sunt fortate de catre
parinti sa faca intrerupere de sarcina si asimileaza experienta ca fiind extrem
de dificil de gestionat.
Dar cat la suta dintre ele realizeaza greseala facuta si se
comporta exemplar cu micutii lor?
Daca tinerele au suport de la familie, isi dezvolta
instinctul matern cu usurinta. Important este ca parintii sa inteleaga ca este
necesar sa le impulsioneze pe tinere sa se apropie de copil, sa alapteze, sa il
tina la piept, sa ii vorbeasca, sa se joace cu el, sa il ingrijeasca. Este
nevoie ca parintii sa o ajute pe tanara sa isi asume noul statut de mamica, sa
descopere responsabilitatile si bucuriile asociate.
Ce viitor credeti ca au copiii ai caror mame sunt la randul
lor niste copii?
In primul rand, nu cred ca este corect sa functionam cu
prejudecati si ar fi bine sa avem incredere ca indiferent de varsta mamicii,
copilul poate avea o dezvoltare foarte buna. Totul depinde de grija oferita
micutului, de afectiune, de stabilitatea mamei si de acceptarea familiei.
Cateodata, daca tanara mamica ajunge sa fie echilibrata, apropierea de varsta
dintre mama si copil poate fi un avantaj.
Cum stam comparativ cu alte tari in ceea ce priveste numarul
minorelor insarcinate?
Situatia este tragica in raport cu alte tari vestice. Lipsa
de informatie privind contraceptia si educatia sexuala inexistenta sau tratata
necorespunzator in famile si in scoala contribuie la incidenta ridicata a
cazurilor de minore insarcinate.
Exista o organizatie, un loc, in care minorele insarcinate
pot merge sa ceara ajutor, in cazul in care stiu ca vestea nu ar fi deloc
binevenita in familie si chiar le-ar pune in pericol?
Aceste tinere pot apela la Directia de Protectie a Copilului
din raza lor zonala, la Centrele Maternale existente in fiecare oras sau daca
sunt supuse abuzurilor, amenintarilor, comportamentelor violente pot apela la
Centrele Contra Violentei Domestice care ofera protectie pentru copil si
mamica.
In alte tari, educatia sexuala se regaseste in programa
scolara. Credeti ca s-ar impune si la noi? De la ce varsta?
In mod cert educatia sexuala este necesara in programa
scolara. Inca din clasele primare este indicat ca fiecare copil sa aiba acces
la informatie gradata si adaptata nivelului de varsta. Consider ca un rol
important il are consilierul scolar care poate oferi in plus informatii
individualizate. Tinerii au nevoie de accesul la dialog privat despre subiecte
pe care poate nu le pot discuta in public, de fata cu toti colegii. Studiile
arata ca, in Olanda, unde educatia sexuala este bine implementata in sistemul
de educatie, tinerii isi incep viata sexuala mai tarziu si sunt putine cazuri
de sarcini "din intamplare".
In Marea Britanie, unde educatia sexuala este mai putin
dezvoltata si organizata, tinerii stiu mai putine in teorie, dar si-au inceput
viata sexuala si nu prea cunosc riscurile sexului neprotejat. Au multe
informatii asimilate trunchiat, distorsionate, aflate "dupa ureche".
Este periculos ca tinerii sa descopere gresit si pe ascuns implicatiile actului
sexual; benefic pentru ei este sa aiba acces direct si deschis la informatie.
Care a fost cel mai emotionant caz pe care l-ati avut la
"Mama din intamplare"? Ne puteti vorbi putin despre el?
Fiecare caz pe care l-am avut a fost o provocare si fiecare
familie a avut o poveste impresionanta, care m-a atins emotional si m-a
determinat sa ma implic cu tot sufletul. Cel mai impresionant a fost pentru
mine cazul Natasei, de la Targul Jiu pentru ca gravitatea situatiei a fost una
insemnata.
O tanara buna, calma, rabdatoare, afectuoasa si cu o putere
interioara remarcabila, dar abandonata si respinsa de toti cei dragi, de toti
aceia care ii puteau fi aproape, dar care au refuzat vehement sa o sprijine.
Natasa a stat intr-un centru maternal pe durata sarcinii, plangand si suferind
din pricina lipsei sustinerii din partea mamei ori tatalui ei. Si cu toate
acestea avea o lumina in ochi si speranta a ajutat-o sa mearga mai departe.
Acum, dupa jumatate de an de la intalnirea noastra, s-a indragostit de un tanar
cu care locuieste in prezent, care i-a adoptat fetita si o creste ca si cum ar
fi propria fiica, iar viitorul ei pare sa se insenineze.
Care a fost cel mai dureros moment pe care l-ati trait de
cand prezentati "Mama din intamplare"?
Dureros este de fiecare data prima zi in care cunosc familia
si gasesc conflicte aprinse si furie si respingere intre oameni care au uitat
ca de fapt se iubesc. Imi e greu sa vad copilasii uitati intr-un colt de camera
pentru ca adultii sunt prea preocupati sa se certe, sa isi duca luptele de
orgolii si incapatanare.
Ma doare sa le vad pe tinerele mamici abatute, coplesite de
tristete, singure si debusolate in loc sa le gasesc bucurandu-se si zambind
alaturi de micuta minune pe care o tin in brate.
Dar toata aceasta durere se transforma in puterea de a le
sustine pe tinere si in forta de a crede in mai bine si de a le insufla tuturor
dorinta de schimbare pozitiva.
(www.ziare.com Interviu cu Luiza Udrea)
Comentarii