Am mers pe un drum nepotrivit, deşi aveam perspectivele unei redresări. Am pornit atunci, în decembrie 1989, pe o nouă cale, în euforia libertăţii, fără datorii, cu un însemnat fond de rezervă. Este adevărat, trebuia să schimbăm direcţiile fundamentale ale existenţei noastre, felul nostru de a acţiona, felul nostru de a fi. Dar ce am făcut? Am îngăduit cu toţii fără a protesta şi a ne împotrivi un uriaş jaf!
Bogăţia ţării, a noastră, a tuturor, s-a irosit, pînă şi pămîntul
roditor a luat în unele locuri calea străinătăţii. Am distrus o
economie, care ar fi putut fi repusă în funcţiune pe noi parametri, cum
s-au petrecut lucrurile în Germania răsăriteană fără a se irosi un cui
şi am pierdut oportunităţile edificării unei noi economii prospere şi
proprii. Pe plan spiritual, am urmat tot o cale greşită. N-ar fi trebuit
să renunţăm la noi înşine, să încercăm să ieşim din hainele noastre
milenare pentru a ne îmbrăca în alte haine, care nu ni se potriveau, nu
că am fi fost lipsiţi de însuşirile necesare, dar deoarece nu rezultau
din propria noastră devenire.
Naţiunea noastră a intrat într-o stare de criză din care nu s-a mai
redresat. Ea şi-a pierdut coeziunea, treptat s-a desprins din starea ei
ancestrală, solidaritatea comunitară i-a fost grav afectată. Din zi în
zi, o populaţie nedefinită a luat locul naţiunii! Desţărarea a devenit
un fenomen de masă şi zi de zi am ajuns să ne întrebăm unde sînt
românii? Mai grav este că această evoluţie nu a fost doar încurajată, ci
chiar a fost forţată.
Dragostea de ţară a ajuns să fie văzută ca un delict, fără a se
ţine seama că modelul american, în alte privinţe îndrituit invocat, n-a
fost urmat şi în această direcţie. Cu uşurinţă se ironizează
patriotismul, iar în şcoală el nu mai este amintit. Noroc de filmele
americane pentru a ne aminti cum trebuie onoraţi cei care se jertfesc
pentru ţara lor, respectul pe care-l datorăm steagului şi locul pe care
trebuie să-l ocupe cîntecul patriotic în inima fiecăruia!
Am ajuns să ne creştem copiii şi tinerii ca pe neromâni şi nici măcar
ca pe nişte viitori cetăţeni. Avem în preajma noastră pe concetăţenii
maghiari, care ne dau zilnic măsura în care ei acordă însemnătate
identităţii lor, afirmării şi apărării ei. Este o lecţie de
comportament! Cînd oare ne vom trezi? Cînd vom reînvăţa că o ţară nu
este un hotel trecător, ci o parte din sufletul fiecăruia, din fiinţa
sa, o patrie faţă de care avem datorii, iar îndreptarea stărilor
nepotrivite de lucruri ne revine nouă, cetăţenilor, a o face şi nu doar a
pretinde satisfacerea de drepturi şi să aşteptăm ca alţii din afară să
îndrepte lucrurile în propria noastră ţară!
Acad. DAN BERINDEI
(Revista „Clipa“, mai-iunie 2012)
Comentarii