Veniturile
scontate din exportul de armament urmau să fie în 1990 de 3 miliarde
USD şi datorită comercializării celor două noi tipuri de aeronave IAR-99
Şoim şi IAR-317 Airfox, despre care am vorbit în episodul anterior. În
1991 era planificat pentru a intra în producţia de serie şi avionul
supersonic românesc IAR-95 Spey .
Acest
debut constituia intrarea României în grupul ţărilor care îşi
construiau singure cam toate categoriile de avioane de luptă, industria
aeronautică românească devenind totodată un furnizor important de bani
la buget şi de locuri de muncă. IAR-95 ar fi fost construit în 60-100 de
exemplare pentru armata română, alte 200-300 de aparate fiind exportate
şi Romania ar fi avut o bază de plecare în negocierile pentru crearea
de parteneriate cu greii industriei aeronautice mondiale. Azi, după 24
de ani de la răsturnarea de la putere a lui Ceauşescu, am şi uitat că în
România se fabricau avioane şi elicoptere militare.
Toate
acestea îl îndreptăţeau pe Ceauşescu ca pe 26 ianuarie 1990, de ziua
sa, să anunţe renunţarea definitivă la raţionalizarea căldurii, apei
calde, iluminatului, carburantului şi să bage alimente din belşug pe
piaţa internă. Aşa se explică faptul că Stănculescu împreună cu
conducerea DIA (în mod special contra-amiralul Ştefan Dinu) au fost
ţintele prioritare de racolat, pentru perseverentele servicii
occidentale şi AVO. Cei doi au primit din partea acestora rolul de
dirijor şi respectiv superman din teren, în scenariul evenimentelor din
decembrie 1989.
În
1990 noul guvern FSN a renunţat la producerea elicopterului IAR-317
Airfox şi a avionului supersonic IAR-95 Spey, avion pe care l-au
realizat totuşi chinezii în cooperare cu Pakistanul, botezându-l FC-1
Chengdu/JF 17 Thunder. În 2004 i-a surâs din nou şansa României prin
propunerea Rusiei de transfer tehnologic necesar revitalizării
industriei de Apărare, în schimbul menţinerii statutului de ţară neutră.
Fiind vorba de fabricarea la Craiova a peste 100 de MiG-29K/KUB şi la
Crângu lui Bot rachete aer-aer R-77RVV-AE, rachete sol-aer 9K338 Igla-S,
rachete antitanc dirijate pe fascicol laser 9A4172 Vikhr şi rachete
anti-navă Kh-35 Uran. Preşedintele Ion Iliescu şi guvernul PSD condus de
Adrian Năstase a refuzat propunerea ruşilor, preferând ca România să
intre în NATO.
Scribălăii
din presa românească, fiind în slujba patronilor făcuţi milionari de
lovitura de stat din decembrie 1989, au aruncat o perdea de fum prin
2011 pe tema „reginei Vămilor”. Superficialitatea nu le-a permis să
intre în profunzimea subiectului şi să facă conexiunile necesare,
plecând de la realitatea că şeful ANAF, adică vameşul Sorin Blejnar era
colonel acoperit al MApN. Aşa cum alt vameş, Vasile Blaga (preşedintele
PD-L) avea şi el gradul de colonel plin, încă din 2006, când era
ministru de Interne.
În
dosarul Ţigareta 2 există şi o declaraţie a colonelului Gheorghe
Truţulescu, care afirma că sarcina vămuirii avionul IL-76 ar fi revenit
lui Teodorescu, numele de cod al
unui ofiţer sub acoperire aparţinând unui serviciu de informaţii
româneşti. Truţulescu afirma că îl cunoştea dinainte de 1989, când lucra
în contrainformaţii şi că acesta fusese „plantat” în Direcţia Generală a
Vămilor (DGV). Din februarie 1997, în funcţia de director al Direcţiei
de Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor
a fost numit Teodorescu Aurel. Acesta era absolvent al şcolii militare
de ofiţeri activi a Ministerului de Interne de la Băneasa promoţia 1978
şi fusese încadrat după absolvire ofiţer de informaţii în Departamentul
Securităţii Statului, la Direcţia a III-a contraspionaj. În parodia de
proces Ţigareta 2, procurorul colonel Popov Mihai s-a grăbit să-l
audieze pe Teodorescu Aurel şi să facă o confruntare inutilă a acestuia
cu Truţulescu deşi Aurel Teodorescu nu corespundea descrierii fizice
făcute de fostul comandant al batalionului 404 Cercetare: masiv,
înălţime peste 1,80 m, grizonat. Popov fiind înţeles cu Truţulescu să
reediteze o nouă farsă cu teroriştii inexistenţi, la fel ca şi în
decembrie 1989. Întrucât descrierea fizică se potrivea mănuşă lui Vasile
Munteanu, şeful vămii Cargo a aeroportului Internaţional
Bucureşti-Otopeni, i-am solicitat fără niciun rezultat lui Popov
audierea acestuia. Ca o coincidenţă, Munteanu fusese anterior adjunctul
şefului de vamă al gării de Nord, responsabil cu livrarea fără vămuire a
transporturilor speciale de marfă, adică a armelor. Rol pe care l-a
jucat cu succes şi în Ţigareta 2, dovadă că aparţinea şi el Direcţiei
Informaţii a Armatei, ca şi batalionul 404 Cercetare, comandat de
Gheorghe Truţulescu.
Tot
în dosarul Ţigareta 2 există şi o filă din agenda colonelului
Truţulescu, cuprinzând o adnotare unde vămile din România sunt
considerate intrări pentru serviciile de informaţii româneşti. Între serviciile de informaţii exista o permanentă luptă pentru acapararea intrărilor,
acestea fiind drumul cel mai scurt pentru o îmbogăţirea rapidă şi
sigură acelor care îi numeau în funcţii pe sutele de indivizi cu nume de cod Teodorescu.
Pentru transportarea şi introducerea în ţară fără probleme a valutei,
de către agenţii acoperiţi ai Securităţii şi ai DIA, anume desemnaţi,
din 1985 directorul general al Vămilor din România, şefii de puncte
vamale, şefii de tură şi ai birourilor de cadre de la toate nivelurile
erau ofiţeri acoperiţi ai Securităţii. Deşi valuta nu mai ajungea la
bugetul de stat, ci în buzunarele şefilor serviciilor de informaţii,
această practică funcţiona şi în perioada când eu eram comandant adjunct
al aeroportului Otopeni. În câteva rânduri am depistat introducerea în
ţară de către ofiţeri ai serviciilor româneşti, ajutaţi de angajaţi ai
aeroportului care făceau parte din reţeaua lor informativă, a unor
persoane, prin alte locuri decât fluxurile destinate pasagerilor şi fără
efectuarea facilităţilor de vamă şi frontieră. Raportând situaţia
directorului general al aeroportului, dl. Ţară Gabriel, am avut surpriza
să constat că era la curent şi că autorizase personal aceste încălcări
de procedură, fără să mă anunţe.
Revenind
la 22 decembrie 1989, regula instituită de Ceauşescu în ceea ce
priveşte colectarea banilor era aceea că în ultimele 10 zile ale
fiecărui an calendaristic să fie făcut bilanţul AVS pe întregul an şi
sumele de bani, aflate în conturile din străinătate să ajungă în ţară,
fiind depozitate la BRCE. Această perioadă de 10 zile în care valuta afluia în România începea din 22 decembrie. Băncii BRCE i-a fost schimbat numele în Bancorex după revoluţie, pentru a fi falimentată cu bună ştiinţă.
Toţi
aceşti bani, care aparţineau tuturor românilor, n-au mai ajuns
niciodată la bugetul de stat. O parte au rămas în posesia celor din
reţele de sprijin ale celor patru reprezentanţe comerciale. Mai precis
celor care operau conturile în care erau depuşi şi care nu au mai trimis
banii în România, păstrându-i pentru ei. O altă parte s-au evaporat,
ajungând direct în conturile personale ale şefilor ICE-urilor care au
distrus documentele de evidenţă. Şi doar foarte puţini bani, care
apucaseră să ajungă în România pe 22 decembrie, au fost căraţi cu
geamantanul de la BRCE de persoane anume desemnate să devină milionarii
României, de către noua putere. Totul la adăpostul perdelei de fum
numită „lupta cu teroriştii” menită să ţină lumea acasă. Şi prezentării
la TVR, cu nenumărate reluări, a mascaradei de proces de la Târgovişte,
urmată de execuţia cuplului Ceauşescu, ambele special create în acest
scop.
Sursa: http://romanian.ruvr.ru/2014_01_18/De-ce-trebuia-rasturnat-de-la-putere-CeauSescu-pe-22-decembrie-1989-Partea-a-II-a-4075/
Comentarii